|
|
|
Istoria rasei
Putem afirma ca Bassetul este
"versiunea moderna", dar, cu siguranta, nu foarte noua, a unui tip
de caini antici ale caror origini se pierd in negura timpului. Asemenea
caini cu labe scurte par a fi existat dintotdeauna: rezultati dintr-un
capriciu al naturii, au fost pastrati si selectionati, timp de milenii,
in acest "format" si ii gasim alaturi de asirieni, babilonieni si
egipteni. Termenul Basset a fost utilizat prima data in 1585 de catre
Jacques du Fouilloux, in cartea sa Venerie, pentru a desemna cainii
cu picioare scurte folositi la vanatoarea "la picior". Dupa Revolutia
Franceza, Restauratia a fost epoca in care cainii de vanatoare de
talie mai mica iau mare avant. Este perioada in care Bassetul Artesien
Normand si Bassetul Bleu de Gascogne, cei mai apropiati stramosi ai
Basset Houndului actual, incep sa se contureze, in fine, in 1863,
cu ocazia expozitiei canine de la Paris, 27 de exemplare sunt prezentate,
dar divizate, simplu, in Basseti francezi cu par scurt si Basseti
francezi cu par sarmos. Dar cum a ajuns Bassetul, initial atat de
"francez", sa devina atat de "englez", incat numai cei care sunt cu
adevarat pasionati de chinologie sa stie si de existenta Bassetilor
francezi, in timp ce, pentru publicul larg din intreaga lume, Basset
inseamna doar Basset Hound. Desi existau in Anglia de secole, abia
catre sfarsitul secolului al XIX-lea creste interesul chinologilor
englezi fata de cainii de tip Basset si, mai precis, fata de Bassetul
Artesien Normand. In 1884 crescatorii englezi infiinteaza primul Basset
Hound Club. Membri fondatori: contele Le Coulteux, lordul Onslow,
Galway, Krehl si Millais (parintele Basset Houndului modern). Curand
lor li s-au alaturat multi altii, printre care insasi Printesa Alexandra
(viitoarea Regina Alexandra). Altetea Sa Regala era o mare admiratoare
a rasei si avea destul de multe exemplare in canisa ei, Sandringham.
In 1887 s-a redactat primul Standard si, cu un an inainte, in 1886,
adica doisprezece ani dupa ce Model fusese adus din Franta, la expozitia
de Teckeli si Basseti de la Acjurium, din Londra, s-au inscris 120
de Basset Hounzi, arbitru fiind domnul Millais. In 1882 el si-a incrucisat
masculul cu o femela de Blood-hound (a fost unul dintre primele cazuri
cand s-a apelat la insamantarea artificiala, tehnica absolut noua
la acea vreme). Millais expune pe larg motivele pentru care s-a gandit
la imperecherea cu Bloodhound, dar un lucru anume nu stim cu siguranta:
daca el si-a dat seama ca, prin aceasta, nu numai ca va imbunatati
"parametrii" Bassetului existent in Anglia, ci chiar va marca despartirea
definitiva de Bassetii francezi si aparitia clara a unei noi rase
- Basset Houndul. O rasa in selectia careia s-a aplicat deviza "forma
urmareste functia", adica fiecare particica a corpului a fost modelata
astfel incat sa corespunda perfect utilizarii pentru care rasa fusese
creata. Urechile lungi au fost astfel concepute ca sa "directioneze"
mirosul catre nasul lui mare. Si pliurile largi ale pielii de sub
barba au rolul de a nu lasa mirosul urmei sa se imprastie. Labele
mari ii confera perfecta stabilitate, iar osatura solida il face puternic
si robust. Datorita picioarelor scurte, nu poate alerga prea repede
pe urma, ceea ce ii permite vanatorului sa-l urmeze indeaproape fara
mare efort. Cutia toracica voluminoasa creeaza spatiu pentru dezvoltarea
plamanilor si inimii, deoarece Bassetul trebuie sa fie capabil sa
vaneze neobosit, chiar zile in sir daca este nevoie, pe orice teren,
si pe orice vreme. |
|
|
|